Captiv într-un peisaj deșertic dintr-un dezolant univers paralel, ultimul pistolar, Roland Deschain, duce o nesfârșită luptă cu Walter O'Dim alias "Omul în negru". Acesta urmărește să distrugă Turnul întunecat, elementul-cheie care menține Universul laolaltă, iar singurul care-l poate...
Scris și regizat de Chiwetel Ejiofor, The Boy Who Harnessed the Wind (Îmblânzitorul de vânt) este bazat pe o poveste reală. Inspirându-se dintr-o carte de știință, un adolescent de 13 ani, Trywell Kamkwamba, construiește o moară de vânt, în încercarea de a salva satul său din Malawi...
Colonelul Katherine Powell se trezește devreme într-o dimineață și aude că un coleg a fost ucis de grupul terorist Al-Shabaab. De la sediul Northwood ea începe apoi să conducă o misiune de a captura liderii extremiști ai grupului care urmează să se întâlnească în Nairobi, Kenya. O...
După ce supraviețuiesc unei tragedii în copilărie, doi frați ajung de părți opuse ale legii, iar loialitatea unuia față de celălalt e pusă la grea încercare de o crimă.
Acţiunea are loc în 2032, când resursele pământului sunt aproape epuizate. Vedem o Londră inundată de un soare necruţător, cu Tamisa complet secată. Foametea şi bolile fac religia şi mesajele Bibliei tot mai populare, în timp ce guvernele şi corporaţiile fac încercări disperate de...