După ce s-au chinuit (de două ori) să-și croiască drumul prin liceu, pe ofițerii Schmidt și Jenko îi așteaptă alte încercări grozave, pentru că acum vor trebui să lucreze sub acoperire într-un colegiu local. Dar atunci când Jenko își întâlnește sufletul pereche în echipa de...
După ce a fugit de la reședința Thornfield, guvernanta Jane Eyre își dă seama că trebuie să se întoarcă la conac și să se împace cu teribilul secret al lui Edward Rochester.
Filmul Tolkien explorează anii de inițiere ai autorului rămas orfan, în timp ce își găsește prietenii, dragostea și inspirația artistică în rândul unui grup de colegi marginalizați, la fel ca el. Aceste experiențe îl aduc în pragul Primului Război Mondial, care amenință să...
O comedie despre un tânăr cuplu frustrat ce trebuie să se maturizeze atunci când, după nașterea copilului lor, se mută lângă casa unde își are sediul o fraternitate de studenți.
Rob are în față cea mai importantă zi din viața lui. Trebuie să fie convingător la un interviu care i-ar asigura un loc la universitatea unde au studiat părinții lui și să fie... călare pe situație când Angela, cea mai frumoasă tipă din liceu, îi acordă în sfârșit atenție. Cu...
Filmul o prezintă pe Jane, care, după ce a fost părăsită la altar, a avut o cădere nervoasă care s-a transformat într-un episod schizofrenic care durează de 20 de ani, în care iubirea (atât reală, cât și imaginară) și relațiile de familie s-au ciocnit. Situația se schimbă însă...